Despărțirea unei națiuni face si mai mult, ca națiunea să fie nedespărțită

Despărțirea unei națiuni face și mai mult, ca națiunea să fie nedespărțită. Asta este apotema aplicabilă și relațiilor consularo-diplomatice dintre Republica Moldova și România.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, s-a făcut necesar, ca conform tratatelor de din pilonul I al UE,România să introducă regimul de vize pentru cetățenii din Republica Moldova, care pînă la intrarea României în UE nu a existat. Din start au apărut probleme serioase de ordin administrativo-tehnic în ceea ce ține de eliberarea vizelor pentru cetățenii RM cauzate de fluxul mare al cererilor de obținere a vizei adresate către consulat. Din aceste cauze, în 2007 s-a constatat o reducere cu 30 % a intrărilor în România a cetățenilor RM, în coraport cu ante perioada introducerii vizelor, ce sugera faptul că prin modul de funcționare a sistemului consular al României la acel moment s-a îngrădit circulația liberă a cetățenilor moldoveni în România (intrări în 2006 – 1.5 mln. Intrări, intrări în 2007 – 780000 intrări). Ca rezultat MAE al României a ajustat cadrul normativ pentru relațiile consulare cu RM, precum și a creat condiții tehnico-administrative ca consulatul României la Chișinău să poată emite pînă la 600 de vize.
Sunet Basarabean , deja online, deci nu ezitati sa-l cititi zilnic!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.